SESIZAREA Curţii de Conturi după controlul la Hidroelectrica, transferată de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 la DNA

SESIZAREA Curţii de Conturi după controlul la Hidroelectrica, transferată de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 la DNA
Publicat: 03/11/2023, 19:42

Sesizarea Curţii de Conturi după controlul la Hidroelectrica a fost înaintată de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 – unde fusese depusă iniţial – către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

”Vă comunicăm că în temeiul art. 289 alin (9) Cod de Procedură Penală, sesizarea a fost înaintată spre competentă soluţionare Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Structura Centrală”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorui 1 referitor la sesizarea depusă de Curtea de Conturi având ca obiect misiunea de audit la Compania Hidroelectrica efectuată în perioada 28.02.2022 – 07.07.2022, relatează news.ro.

Curtea de Conturi precizează că a sesizat Parchetul în urma unui control realizat în 2022 la compania Hidroelectrica, reprezentanţii Curţii considerând că există fapte care au avut drept consecinţă prejudicierea patrimoniului societăţii. Hidroelectrica a precizat, luni seară, că, încă din timpul auditului Curţii de Conturi, acolo unde au exitat suspiciuni, a sesizat organele competente, făcând toate demersurile legale necesare, atât pe parte penală, cât şi civilă.

Curtea de Conturi afirmă că departamentul de specialitate din cadrul instituţiei a efectuat, în perioada 28.02 – 07.07.2022, misiunea de audit de conformitate cu tema ”Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniuui public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor”, pentru perioada 2019 – 2022 , la Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale (SPEEH) Hidroelectrica SA, fiind încheiat raportul de control înrergistrat la data de 7 iulie 2022.

”Întrucât în raport au fost consemnate fapte susceptibile de a fi fost săvârşite cu încălcarea legii penale, având drept consecinţă prejudicierea patrimoniului societăţii, în temeiul art.33 alin (4) din Legea nr. 94/1992 (privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi – n.r.) coroborat cu punctul 241 litera a) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea l nr. 547/ 24.07.2014 (în vigoare la momentul realizării misiunii) şi în baza Hotărârii plenului Curţii de Conturi nr, 580/5.10.2023, instituţia noastră a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti”, a precizat Curtea de Conturi fără a oferi alte detalii.

Hidroelectrica a depus contestaţii

Alineatul invocat prevede: ” În situaţiile în care în rapoartele de audit se constată existenţa unor fapte pentru care există indicii că au fost săvârşite cu încălcarea legii penale, conducătorul departamentului sesizează organele în drept pentru asigurarea valorificării constatării şi informează entitatea auditată”.

Instituţia a explicat că raportul nu poate fi făcut public la acest moment, întrucât se află la dosarul cauzei.

Hidroelectrica a transmis, luni seară, precizări ca urmare a derulării misiunii de audit având ca temă ”Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor”, pentru perioada 2019 – 2022.

”Prin decizia nr. 6 din 12.08.2022, emisă ca urmare a redactării raportului de control nr. 78509/07.07.2022, Curtea de Conturi a dispus 13 măsuri corective referitoare la perioada auditată. În conformitate cu procedurile interne ale Curţii de Conturi, Hidroelectrica a depus contestaţii, o parte dintre acestea fiind admise de către instituţia în cauză”, arăta Hidroelectrica, în comunicatul de presă.

Potrivit documentului citat, pentru restul de măsuri rămase în vigoare, Hidroelectrica a informat Curtea de Conturi în termenul legal stabilit cu privire la îndeplinirea acestora.

”Facem precizarea că, încă din timpul auditului, acolo unde au exitat suspiciuni, pe aspectele identificate de Curte, Hidroelectrica a sesizat organele competente, făcând toate demersurile legale necesare. atât pe parte penală, cât şi civilă. În situaţia în care Hidroelectrica va identifica şi alte cazuri de neconformităţi, societatea va lua intern măsurile care se impun sau, în funcţie de natura celor constatate, se va adresa autorităţilor competente, după caz”, a mai transmis compania.

Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducerii companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, recalcularea bonusurilor cuvenite în perioada 2019-2021 membrilor Directoratului şi Consiliului de Supraveghere ale societăţii, susţinând că stabilirea şi aprobarea indicatorilor-cheie de performanţă (ICP) în baza cărora se determină aceste bonusuri, adică componenta variabilă a remuneraţiei top-managerilor şi administratorilor, s-ar fi făcut ″în alte condiţii” decât cele stabilite prin OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, se arată într-o decizie a Curţii de Conturi, analizată de Profit.ro, prin care aceasta a hotărât un număr de 13 măsuri corective în sarcina societăţii, după misiunea de audit derulată la Hidroelectrica în perioada februarie – iulie 2022.

Compania a contrazis concluziile inspecţiei, arătând că a calculat corect şi legal atât indicatorii de performanţă, cât şi bonusurile stabilite pe baza gradului de îndeplinire a acestora.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?